Cont nou
Pagina curenta: Prima Pagina | Calculul Castigurilor
  Calculul castigurilor

Sumele totale stranse de fond de la investitori formeaza activul fondului. Depunatorii in fond sunt proprietarii acestuia, si fiecare depunator detine o parte din acest activ, in functie de suma investita.

Pentru o evidenta mai clara a detinerilor fiecarui investitor in fond, activul acestuia este impartit in "bucatele", numite titluri de participare la fond (sau unitati de fond). Mecanismul este similar impartirii capitalului unei firme in actiuni pentru o mai buna evidenta a detinerilor fiecarui actionar. Spre deosebire de actiuni, insa, valoarea unei unitati de fond se calculeaza in mod exact, prin impartirea activului net la numarul de unitati.

Exemplu: Analizam un fond ipotetic numit Invest, care a strans 200.000 lei de la 10 investitori; fiecare investitor a investit 20.000 lei in fond, iar valoarea initiala a unei unitati de investitie este de 20 lei.

Prin urmare, activul fondului este de 200.000 lei. Numarul total de unitati de investitie este de 200.000 / 20 lei/unitate = 10.000 unitati. Investind cate 20.000 de lei in fond, fiecare investitor a cumparat un numar de 20.000 lei / 20 lei/unitate = 1.000 de unitati de investitie. Aceasta este situatia initiala, la lansarea fondului.


Numarul de investitori in fond se schimba permanent. Atunci cand un investitor nou decide sa plaseze bani in fond, numarul de unitati de investitie creste, pentru a reflecta aceste intrari de bani in fond. Practic fondul emite unitati de investitie noi pentru a evidentia banii noi investiti in fond. Activul fondului poate scadea in acelasi mod: in momentul in care un investitor retrage bani din fond, unitatile de investitie ale acestuia sunt anulate (rascumparate) de catre fond.

Deci, investirea de sume noi in fond sau retragerea unor sume de catre investitori duce la modificarea numarului de unitati de investitie si a activului total, dar nu si a valorii unei unitati.

Exemplu: suntem la trei luni dupa lansarea fondului Invest. La acest moment, datorita investitiilor performante ale fondului, activul total al acestuia a crescut de la 200.000 la 250.000 lei, iar valoarea unei unitati de investitie de la 20 lei la 25 lei. Numarul de unitati a ramas acelasi (10.000), pentru ca nu au mai venit investitori noi in fond iar cei existenti nu au retras bani.

Valoarea investitiei fiecarei persoane in fond a crescut de la 1.000 unitati x 20 lei/unitate = 20.000 lei la 1.000 unitati x 25 lei/unitate = 25.000 lei.

La acest moment, un nou investitor se hotaraste sa depuna 34.000 lei in fond. Tinand cont de valoarea la zi a unitatii de investitie, fondul va emite (si investitorul va cumpara) un numar de 34.000 lei / 25 lei/unitate = 1.360 de unitati de investitie. Numarul total de unitati de investitie ale fondului va creste cu 1.360, de la 10.000 la 11.360, dar valoarea unei unitati ramane neschimbata in urma acestei operatiuni (25 lei/unitate).


Si valoarea investitiilor fondului se schimba in timp. Chiar daca numarul de investitori ar ramane constant si nimeni nu ar mai depune sau retrage bani din fond, valoarea activului s-ar modifica: aceasta creste permanent cu dobanzile si dividendele incasate de fond, de exemplu. Daca fondul a plasat banii si in actiuni, atunci valoarea acestora se modifica permanent (creste sau scade) in functie de pretul actiunilor la bursa. Cresterea sau scaderea valorii investitiei fondului nu duce la modificarea numarului de unitati de investitie, ci a valorii acestora.

Exemplu: analizam fondul Invest la un moment la care activul total al acestuia este de 300.000 lei, numarul de unitati este de 20.000, iar valoarea unei unitati este de 15 lei. Fondul are plasati banii astfel: 70% din bani (210.000 lei) sunt plasati intr-un depozit cu dobanda de 10%/an, iar de 30% din bani (90.000 lei) s-au cumparat 90.000 de actiuni ale unei firme producatoare de creioane la 1 leu/actiune. Presupunem in acest exemplu simplificat ca trece un an de zile fara nici o operatiune care sa afecteze numarul de unitati: nu apar investitori noi, iar cei existenti nu investesc si nu retrag bani. Depozitul bancar a adus un castig de 10% x 210.000 = 21.000 lei. Pretul actiunilor a crescut de la 1 la 1,5 lei/actiune. Aceasta a adus un castig fondului de 0,5 x 90.000 = 45.000 lei.

Activul total al fondului a crescut la 300.000 + 21.000 + 45.000 = 366.000 lei. Numarul de unitati a ramas acelasi (20.000), dar valoarea unei unitati a crescut la 366.000 / 20.000 = 18,30 lei.


Am vazut ca valoarea titlurilor emise de fond se modifica permanent. Aceasta valoare poarta numele oficial de Valoare Unitara a Activului Net (VUAN) si este cea pe care o vezi raportata in ziarele financiare si in publicatiile economice in dreptul numelui fiecarui fond. Aceasta valoare este calculata si raportata zilnic pe siteul ifond.ro, pentru fiecare fond.

Valoarea unitara a activului net asigura si mecanismul prin care se calculeaza castigul din investitia in fonduri. Sa mai luam un exemplu:

Exemplu: Presupunem ca ai investit in fondul Invest suma de 25.000 lei. La momentul investitiei, valoarea unei unitati era de 20 lei. Aceasta inseamna ca ai cumparat 25.000 lei / 20 lei/unitate = 1.250 unitati de investitie. In timp, datorita plasamentelor bune si strategiei inspirate a fondului, valoarea unei unitati creste la 24,5 lei. Aceasta inseamna ca valoarea investitiei tale in fond a devenit 1.250 unitati x 24,5 lei/unitate = 30.625 lei, iar castigul tau total este de 30.625 lei - 25.000 lei = 5.625 lei.

Randamentul procentual al investitiei in fond pe perioada respectiva a fost de 5.625 lei / 25.000 lei x 100 = 22,50%.


« Sectiunea Anterioara: Mod de organizare Sectiunea Urmatoare: Mecanism de calcul »




Informatii decizii de autorizare si numere de inscriere in registrul CNVM pentru fondurile noastre